Citate ale Majestăţii Sale Regele Mihai I al României
1. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.
2. Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea.
3. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.
4. Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa.
5. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
6. Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi. Românii au suferit destul şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul.
7. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.
8. Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii.
9. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.
10. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.
(Click pe Video)
NIHIL SINE DEO!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu