miercuri, 27 februarie 2019

Prințul Nicolae despre Regele Mihai

Prințul Nicolae despre Regele Mihai: 

 
România a pierdut un om extraordinar, care a scris istoria, un lider și un caracter special. Ca om a fost foarte modest, inteligent, cald, a respectat omul înainte de poziție și a căutat întotdeauna binele țării și al poporului. Iar în zilele funeraliilor, el a făcut ce a făcut dintotdeauna: a strâns românii, a făcut România unită. Iar oamenii i-au ascultat din suflet chemarea. Noi am discutat întotdeauna despre familie, despre monarhie, despre ce au încercat și nu au putut să facă. Întotdeauna bunicul a povestit despre ce intenții a avut cu fiecare decizie luată în acei ani ai sfârșitului de război mondial. El a fost in lider și ne transmitea asta: un conducător trebuie să pună pe primul loc poporul. Dacă nu ai grijă de popor, nu ai nimic. Iar el a făcut asta, întotdeauna. Sunt multe amintiri foarte personale, altele care pot fi povestite. Au fost multe momente extraordinare petrecute cu el. Dacă au fost serioase, amuzante sau grele contează mai puțin. Tot ce a contat, a fost să fiu cu el. Îmi amintesc bine o întâmplare. Am ieșit cu jeepul lui, primit de la Generalul Patterson, și la un moment dat l-a oprit și mi-a zis: „e rândul tău!”. Visasem la acest moment dintotdeauna. A însemnat foarte mult pentru mine, mai ales că nu lăsa pe nimeni să îi conducă mașina, cu atât mai puțin jeepul. Cred că două săptămâni am stat cu zâmbetul pe buze.Pur si simplu, faptul că am trăit lângă el a fost minunat. A fost un om remarcabil.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Principele Nicolae al României - scurtă biografie

Principele Nicolae: „În România mă simt acasă.”  La vârsta de 14 ani se înscrie la Shiplake College, o școală britanică tradițională cu...